Nicolăescu: Sper să introducem pe fonduri europene măcar spitalele regionale Iași și Cluj

Nicolăescu: Sper să introducem pe fonduri europene măcar spitalele regionale Iași și Cluj
Publicat: 29/11/2013, 21:35
Actualizat: 26/04/2017, 15:11

Ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la comisiile parlamentare de buget-finanțe, care dezbat bugetul ministerului pe 2014, că speră ca pe fonduri europene să poată fi introduse măcar două spitale regionale, respectiv cel din Iași și cel din Cluj.

„Dacă se deschide finanțarea vreunui spital regional în 2014, în acest moment nu pot să vă răspund, pentru că eu am în continuare speranța că pe fonduri europene vom putea să introducem măcar două spitale regionale – spitalul de la Iași și de la Cluj. (…) Deci, dacă vom putea să avem accesare de fonduri europene, vom merge cu predilecție către cele două spitale regionale”, a spus Nicolăescu.

Ministrul Sănătății a menționat că la Iași și la Cluj sunt cele mai mari probleme din țară, pentru că, deși există spitale județene de urgență, acestea au mai multe pavilioane, ceea ce poate să însemne, de foarte de multe ori, decesul pacientului plimbat între acestea.

„Prin faptul că acestea sunt multipavilionare, deseori, chiar dacă avem medici extraordinar de buni, chiar dacă avem profesionalism la cea mai înaltă clasă, plimbarea pacientului între pavilioane pe teritoriului orașului de foarte multe ori poate să însemne decesul unui pacient. Și atunci e clar că acolo unde sunt două regiuni importante, trebuie să dăm cu prioritate”, a explicat Eugen Nicolăescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Pământul se încălzește în cel mai rapid ritm din istoria măsurătorilor